Persoanele cu hemofilie și cu alte deficiențe de coagulare reprezintă o categorie vulnerabilă în pandemia COVID – 19, mai ales în contextul în care tratamentul specific trebuie ridicat și administrat la spital.

Pandemia COVID – 19: Medicii hematologi și reprezentanții asociațiilor de pacienți fac un apel către toate persoanele afectate de această boală să își respecte tratamentul, să respecte cu strictețe toate regulile de protecție personală și să țină legătura cu medicul curant. Nerespectarea tratamentului duce la creșterea riscului de sângerare, ceea ce poate reprezenta o urgență medicală.

”Pacienții cu hemofilie sunt persoane care au nevoie de tratament continuu, pe care îl pot ridica numai de la spital. SARS-CoV- 2 este un virus care produce infecție respiratorie și are o contagiozitate ridicată. Drept urmare, măsurile de prevenție – izolarea la domiciliu și distanțarea socială- sunt esențiale pentru această categorie de pacienți. Pacienții care au nevoie să ridice factorul de coagulare de la  spital trebuie să sune înainte pentru a fi programați de către cadrele medicale, astfel încât să se evite riscul de aglomerare în unitățile medicale. Dacă pacientul nu se poate deplasa la spital pentru ridicarea tratamentului, pe perioada stării de urgență impusă de pandemia COVID – 19 acest lucru poate fi făcut de către un aparținător”, explică dr. Melen Brînză, medic specialist hematolog, Institutul Clinic Fundeni.

 

Cititi articolul integral pe: Scoalapacientilor.ro