Conform unui studiu publicat în Journal of Blood Medicine, pacienții cu hemofilie de tip A manifestă un grad mai crescut de sângerare când participă la activități fizice solicitante.
Studiul prospectiv asupra activității și efectivității profilaxiei (SPACE) include 54 de pacienți fără inhibitori ai factorului FVIII care primeau factorul antihemofilic (recombinant)(rAHF). Studiul a evaluat impactul activității fizice și a momentului în care se administrează infuziile cu rAHF asupra riscului de sângerare.
Toți pacienții incluși în studiu au fost diagnosticați cu hemofilia de tip A de intensitate moderată sau severă. Timp de 6 luni, a fost observată activitatea și tratamentul prin intermediul unei aplicații eDiary și a unui dispozitiv de urmărire portabil. Participanții au făcut parte dintr-un eșantion caracterizat prin vârste cuprinse între 11 și 58 de ani.
Cei mai mulți pacienți au precizat că le-au fost administrate infuzii înainte de realizarea efortului fizic propriu-zis. Aproximativ 65% dintre pacienți au primit infuzia pentru o perioadă mai mare de 24 de ore înainte de a începe activitatea fizică.
Un total de 31,5% (17/54) dintre pacienți nu au semnalat episoade de sângerare pentru o perioadă de 6 luni. Restul pacienților, în număr de 37, au raportat un număr total de 185 de episoade de sângerare, cu o medie de 3,43 de sângerări pe persoană. O medie de 1,39 de sângerări pe persoană au fost asociate activității fizice intense.
Pacienții care primeau profilaxie (n=31) au raportat o medie de 1,26 de sângerări raportate la activitate, pe când pacienții care primeau tratament la cerere (n=6) au raportat o medie de 2,29 de sângerări asociate activității fizice.
Având în vedere înregistrările din eDiary, riscul sângerărilor tinde să crească odată cu activitatea fizică care impune un risc mai crescut. Timpul de infuzie nu a fost corelat cu riscul de sângerare care apare odată cu activitatea fizică.
Pacienții au semnalat prin intermediul aplicației dacă sângerările au fost spontane sau au legătură cu activitatea fizică, însă o parte din aceștia au avut probleme în diferențierea cauzelor sângerărilor. Aproximativ un sfert din participanți s-au conformat în proporție de 60% în ceea ce privește introducerea datelor în aplicația eDiary și în dispozitivul de detectare a activității, fapt ce a limitat rezultatele.
În concluzie, timpul de perfuzie cu rAHF nu a fost asociat riscului de sângerare, însă riscul a crescut odată cu activitatea fizică intensă.
Material preluat integral și tradus de pe: https://www.hematologyadvisor.com/home/topics/bleeding-disorders/hemophilia-strenuous-physical-activity-increases-bleed-risk/