“Consider că Ordinul nr. 74553 este oportun în contextul situației epidemiologice determinate de pandemia cu virusul SARS-CoV2, iar declarația Domnului Ministru Dr. Nelu Tătaru este în acord cu conținutul acestui document oficial, nuanțând faptul că aprecierea gradului de urgență se va face printr-o evaluare corectă a fiecărui caz în parte”, a declarat pentru MedicalManager.ro Prof. univ. dr. Doina Azoicăi, președinte al Societății Române de Epidemiologie și președinte al Comisiei de Epidemologie din cadrul Ministerului Sănătății, în legătură cu efectele Ordinului nr. 74553/ 07.04.2020, semnat de secretarul de stat Raed Arafat.
Precizările DSU
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a revenit, miercuri, cu o serie de precizări referitoare la acest Ordin: “Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii”.