Spitalele care nu sunt implicate direct în tratarea COVID-19 în momentul de față au ajuns să “șomeze”, fiind folosite sub capacitatea lor, mai ales în cazul spitalelor județene, care în multe situații au capacități nefolosite, în mod paradoxal. Este opinia exprimată de Prof. Dr. Adrian Covic, președintele Societății Române de Nefrologie, portalului MedicalManager referitor la impactul pandemiei COVID-19 asupra sistemului medical românesc.

“În spitalele care luptă direct cu acest virus, s-a realizat că trebuie o zonă foarte mare de diagnostic a cazurilor suspecte și de asemenea trebuie o zonă mare de post-covid, adică ce se întâmplă cu pacienții după faza acută și după un prim test negativ, aici existând politici diferite, din păcate. Spitalele Județene de Urgență mari au fost lăsate pentru pacienții de toate categoriile, non-covid, dar în mod real și aici pacienții se tratează ca și pacienți potențiali cu covid: pacientul intră în spitalul județean, i se fac o serie de teste, CT, teste rapide, uneori si teste PCR, iar în funcție de aceste teste este direcționat. În clipa de față lucrurile s-au amestescat și spitalele județene acționează ca spitale de linia 1”, afirmă profesorul ieșean.

Prof. Dr. Adrian Covic spune că foarte mulți dintre pacienții cronici din România nu sunt tratați optim în momentul de față și o mare parte suferă în mod profund din cauza acestei abordări “ultraprecaute, conservatoare”. “Avem o serie de pacienți diabetici cu comorbidități, pacienți oncologici cu comorbidități, cei cardiaci dar și cu alte comordibități, să nu mai vorbim de pacienții cu boli cronice renale, care sunt afectați în mod direct de această situație. Nu doar cei care fac dializă sunt afectați, ci și cei care sunt în fază de insuficiență renală cronică avansată, dar nu pe dializă, pacienții tranplantați care în momentul de față nu sunt văzuți optim, unii dintre ei nici măcar nu pot fi consultați. Din păcate asta e realitatea cu care ne confruntăm”, trage un semnal de alarmă președintele Societății Române de Nefrologie.

 

Am realizat că activitatea de salvare de vieți nu poate fi oprită”

Potrivit acestuia, în Spitalul Spitalul “Dr. I.C. Parhon” din Iaşi, acolo unde profesează zilnic, cazurile de urgențe sunt tratate în aceleași condiții ca înaintea declanșării pandemiei. “Sunt anumite restricții și proceduri care încetinesc logistica și sunt o serie de pacienți care nu sunt neapărat o urgență de minute sau ore, ci semiurgențe, dar care trebuie amânate deoarece avem o serie de proceduri care trebuie efectuate înainte”, explică medicul.

Un fapt îmbucurător este că în plină pandemie la Spitalul Parhon din Iași au avut loc patru transplanturi renale. Am realizat că această activitate de salvare de vieți nu poate fi oprită. Spitalul a reușit să izoleze circuitele foarte bine, circuitul curat, cel gri și cel de COVID-19, reușind să compartimenteze foarte bine această situație, noi având oricum experiență în tratarea cazurilor imunodeprimate și care au nevoie de un circuit special”, menționează Prof. Dr. Adrian Covic, adăugând că întregul sistem medical și societatea românească au nevoie de astfel de mesaje pozitive, care să redea speranța.

 

Uneori nu se poate sesiza la timp dacă afecțiunea cronică nu merge în direcția corectă, nu se sesizează urgența la timp, deteriorarea lentă a bolii

În ceea ce privește măsurile de prevenție pentru pacienții cu boli nefrologice în contextul pandemiei COVID-19, Dr. Covic spune că recomandările sunt aceleași ca până acum, chiar mai stricte – cum ar fi o igienă personală mai atentă, spălatul pe mâini, purtatul măștilor de protecție în public.

În același timp, nu cred că trebuie sa fie o isterie și să ne închidem într-o bulă de sticlă sau să ne suspendăm viața în următoarele luni, deoarece în momentul de față nu avem un orizont de așteptare, din păcate pentru noi toți. Acest context are un impact mare din punct de vedere psihologic pentru pacienții cronici, în urmărirea corectă a bolii. Uneori nu se poate sesiza la timp dacă afecțiunea cronică nu merge în direcția corectă, nu se sesizează urgența la timp, deteriorarea lentă a bolii sau probleme simple legate logistica achiziționării medicamentelor necesare bolilor cronice. Recomand să nu se intre în panică.

Am constat că la bolile cronice, boala COVID-19 este un mare imitator, adică pot apărea febra sau subfebrilitate, sindromul diareic, starea de astenie sau o deteriorare generală a stării de bine. Recomand ca la apariția oricărui simptom care iese din normal ar trebui sesizat, iar aici intervine rolul incipient al telemedicinei, fie printr-un mesaj sau un telefon dat medicului curant al pacientului cronic. În cazul sesizărilor unor simptome atipice, medicul de specialitate ar trebui să se alerteze și să ia o serie de măsuri imediate care să ducă la o testare rapidă”.

Prof. Dr. Adrian Covic concluzionează că abordarea corectă în momentul de față ar trebui să constea în testarea a cât mai mulți pacienți posibil, mai ales dintre cei cronici, atâta timp cât la nivelul întregii țări există numeroase capacități de testare neutilizate.

 

MedicalManager este platforma digitală a comunității medicale din România. Peste 1500 de specialiști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la newsletter-ul MedicalManager.ro. O secțiune specială, Covid-19, care conține informații relevante despre impactul în sănătate, este actualizată în permanență. Abonați-vă la Newsletterul gratuit MedicalManager, AICI!