Hemofilia este o boala cronica grava a sangelui, a carei principala manifestare este reprezentata de hemoragii. Boala este cauzata de o mutatie genetica ce duce la tulburari de coagulare a sangelui, prin absenta sau diminuarea factorilor de coagulare VIII sau IX.

Hemofilia A (hemofilia clasică), cauzată de deficiența activității coagulante a FVIII, reprezintă, ca frecvență, cea de-a doua boală hemoragică moștenită dupa Boala von Willebrand, cu o incidență de până la 1/10000 persoane, cu o prevalență similară între diferitele grupe rasiale.

Boala se manifestă la bărbați. Aceștia nu transmit anomalia fiiilor, dar toate fiicele sunt purtătoare ale tarei. Majoritatea femeilor carrier nu sunt afectate datorită prezenței unei alele normale moștenite de la mama, iar ele vor transmite boala la jumătate din fiii lor și statusul de carrier la jumătate din fiice.

Indivizii afectați prezintă un fenotip variabil în functie de severitatea deficienței FVIII, respectiv expresivitatea defectului genetic, dar în cadrul aceleeași familii severitatea clinică este constantă, deși alți factori genetici sau de mediu pot modifica într-o anumită măsură severitatea clinică. Astfel,  pacienții cu hemofilie A severă sunt diagnosticați în primul an de viață, sângerările musculare profunde și hemartrozele spontane reprezentând simptomele cele mai frecvente. Indivizii cu hemofilie A moderat severă prezintă de obicei sângerări prelungite sau întârziate după traume minore și sunt diagnosticați în general înainte de vârsta de 5-6 ani.

Indivizii cu hemofilie A ușoară prezintă sângerări anormale după intervenții chirurgicale, extracții dentare sau traume majore, aceștia fiind de obicei diagnosticați mai târziu în timpul vieții. Proporția cazurilor severe, moderate, ușoare este de 50%, 10%, respectiv 40%.

În cazuri rare bolnavi nehemofilici, cu boli autoimune (lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă) sau după administrare de medicamente (peniciline, fenitoin) sau cu boli limfoproliferative, pot dezvolta autoanticorpi anti-FVIII care determină apariția hemofiliei A dobândite.

Hemofilia B (boala Christmas) este caracterizată prin deficiența activității coagulante a FIX. Prevalența hemofiliei B este de 1/20-30 mii nou-născuți vii de sex masculin, hemofilia A fiind de 4-8 ori mai frecventă. Ca si hemofilia A, hemofilia B este prezentă la toate grupurile etnice.

Boala se manifesta la bărbați care nu prezintă o alelă normală; aceștia nu transmit anomalia la fiii lor, dar toate fiicele sunt purtătoare ale tarei. Majoritatea femeilor carrier nu sunt afectate datorită prezenței unei alele normale moștenite de la mamă, iar ele vor transmite boala la jumătate din fiii lor și statusul de carrier la jumătate din fiice.

Fenotipic boala este similară hemofiliei A, defectele FIX putand fi severe sau ușoare, formele severe fiind mai rare dacât în hemofilia A. Pacienții cu hemofilie B severă sunt diagnosticați în primul an de viață, sângerările musculare profunde și hemartrozele spontane reprezentând simptomele cele mai frecvente. Indivizii cu hemofilie B moderat severa  prezintă de obicei sângerări prelungite sau întarziate după traume minore și sunt diagnosticați în general înainte de vârsta de 5-6 ani. Indivizii cu hemofilie B ușoară prezintă sângerări anormale după intervenții chirurgicale, extracții dentare sau traume majore, aceștia fiind de obicei diagnosticați mai târziu în timpul vieții. La orice individ cu hemofilie B frecventă episoadelor hemoragice poate fi mai mare în copilărie și adolescență decât la varsta adultă. Aproximativ 10% din femeile carrier prezinta risc de sangerare, indiferent de severitatea hemofiliei B în familie, simptomele fiind de obicei ușoare.

În cazuri rare bolnavi nehemofilici, cu boli autoimune (lupus eritematos sistemic, artrita reumatoida) sau după administrarea de medicamente (peniciline, fenitoin) sau cu boli limfoproliferative, pot dezvolta autoanticorpi anti-FIX care determină apariția hemofiliei B dobândite.

Diagnosticul de hemofilie B este stabilit la indivizi cu nivel scazut al activității coagulante a FIX.

Deficiența ușoară a FIX trebuie întotdeauna luată în considerare în diagnosticul diferențial al pacienților cu sângerări sugestive și rezultate normale ale testelor de coagulare de rutină, deoarece mulți reactivi pentru aPTT nu detectează deficiențele ușoare (20-30%) ale FIX.

Activitatea coagulantă a FIX în sângele de cordon la nou-născuții la termen este mai mică decât la adulți; astfel diagnosticul de hemofilie B poate fi stabilit la sugar dacă activitatea FIX <1%, dar este echivoc la valori moderat scazute (15-20%), iar testul trebuie repetat la vârsta de 6 luni.