Pacienții care suferă de boli hematologice sunt vulnerabili, în timpul pandemiei COVID-19, din cauza mai multor factori: în primul rând, bolile hematologice afectează, frecvent, funcția imunitară în mod direct, ceea ce poate conduce la o incidență și severitate crescută a infecțiilor, precum cea cauzată de SARS-CoV-2. În al doilea rând, există numeroase patologii hematologice a căror prognostic vital depinde de instituirea rapidă și administrarea regulată a unor terapii, în cadrul spitalului. Astfel, în condițiile în care resursele sunt direcționate în această perioadă spre gestionarea cazurilor suspecte și confirmate de COVID-19, prognosticul acelor pacienți poate avea de suferit.
Interacțiunea dintre SARS-CoV-2 și sistemul hematologic
În ceea ce privește riscul de a fi infectat cu SARS-CoV-2, acesta probabil nu diferă la pacienții hematologici de restul populației, virusul fiind nou în populația umană, iar imunitatea nefiind dezvoltată contra sa la niciun individ. Însă, din momentul în care pacientul hematologic este infectat, evoluția poate fi severă: conform datelor din Italia, mortalitatea printre pacienții cu cancere hematologice este de 20%. În studiile epidemiologice nu s-a observat o corelație statistic semnificativă între prezența bolilor hematologice și evoluția severă a COVID-19, însă în general acestea prezintă caracteristici care se asociază cu evoluția severă a infecțiilor respiratorii virale: imunodeficiență, limfopenie, neutropenie (deficitul de limfocite și neutrofile, celule esențiale în lupta contra agenților infecțioși) și vârstă avansată.
Cititi articolul integral pe Raportuldegarda.ro