Unele tipuri de adenoame sunt agresive și cresc rapid, astfel că semnele și simptomele acromegaliei se manifestă destul de rapid, în timp ce alte tipuri de adenoame cresc mai lent, astfel că și simptomele apar destul de lent. În aceste cazuri, semnele și simptomele apar cu mulți ani înainte ca boala să fie diagnosticată.

Simptomele se pot împărți în două grupe: cele care sunt provocate de tumora care apasă pe țesuturile din jur și cele declanșate de excesul de hormoni de creștere și IGF-1 din sânge.

Manifestările datorate presiunii tumorii asupra țesuturilor din jur depind de dimensiunea tumorii. Durerile de cap și pierderea parțială a vederii sunt cele mai comune simptome. Dezechilibrele hormonale care rezulta pot fi responsabile pentru simptome cum ar fi: impotența, scăderea libidoului și modificari ale ciclului menstrual.

Simptomele ca urmare a excesului de hormoni de creștere sau de IGF-1 variază foarte mult:
– îngroșarea degetelor
– umflarea picioarelor
– transpirație abundentă
– asprirea și accentuarea caracteristicilor faciale
– proeminența accentuată a maxilarului și/sau a frunții
– piele îngroșată în special pe palme sau tălpi
– ten gras sau acneic
– umflarea limbii
– îngroșarea sau umflarea gâtului
– artrita
– dificultăți de respirație în timpul somnului și somnolența excesivă în timpul zilei
– dureri, amorțeli, furnicături sau slăbiciune a mâinilor și încheieturilor
– numeroase semne pe piele.

Acromegalia care afectează inima, influențează valorile tensiunii arteriale sau cauzează diabetul zaharat poate avea alte simptome:
– iritabilitate
– oboseală
– leșin
– slăbiciune
– senzație accentuată de sete sau urinare
– dificultăti de respirație
– dureri în piept
– palpitații sau bătăi rapide ale inimii
– toleranța scăzută la efort